MONIKA PUIU

 

Încă din adolescență am fost interesată de astrologie. Urmăream ce soi de tranzit am în astrogramă și ce se întâmplă în timpul acestor tranzite, cu scopul de a înțelege procesul de învățare în care mă aflam. Nu am vrut să ocolesc nicio experiență sau să pierd vreo lecție care era pentru mine. Mi-am asumat fiecare sarcină care a venit spre mine, fără să aleg drumul ușor.

 

Prima astrogramă mi-a fost citită în jurul vârstei de 20 de ani. M-am simțit ușurată să văd că mă descrie într-un mod în care mă regăsesc și că îmi confirmă drumul meu, chiar dacă acesta a fost greu acceptat de familie și apropiați. Din acel moment, am folosit stelele ca o scuză pentru a face ceea ce voiam. Mai târziu, am urmat un curs online de astrologie într-o școală elvețiană de renume, însă nu am rezonat cu tiparul de învățare. În privat am început să citesc astrograme, învățând din cărțile lui Judy Hall și Jeffrey Wolf Green și observând, pur și simplu, ce se întâmplă în viață și unde sunt corelațiile.

 

Am avut 2 ani în care am simțit furtuna tranzitului lui Pluto prin astrograma mea, momente în care am căutat o bucată de cer senin și am dat peste cărțile lui Judy Hall – “Luna lui Hades” și “Astrologia Karmică”. A fost exact învățătura de care aveam nevoie, iar astrograma făcută de Judy a fost cheia către liniștea cerului. Căsătoria și cei doi copii mi-au îndreptat pașii către o altă învățătură, descoperind workshop-urile și seminariile lui Judy, la care particip anual din 2005.

 

Alături de ea nu am învățat doar să citesc o astrogramă, ci să o experimentez, să intru în pielea planetelor și să simt ce este important într-o anumită constelație. Prin meditații, regresii relevante pe anumite subiecte și ritualuri de curățare am reușit să mă desprind de multă durere, povești și credințe vechi și să integrez învățătura respectivă în viața mea de zi cu zi.

 

Acum 7 ani drumul meu s-a întâlnit cu Chris Waters, care predă în România Roata Medicinei în tradiție incașă, iar de atunci continui să învăț alături de ea și de echipa ei. În paralel, am deprins învățături prețioase și de la șamanii din Peru, unde am călătorit de câteva ori în acest scop. Cu toate acestea, pentru mult timp nu m-am simțit pregătită să lucrez în afara familiei de șamani. Recent, însă, am decis să dau mai departe ceea ce am primit de la profesorii mei. Fără să mă opresc din a învăța și lucra pentru mine, vreau să mă concentrez în a-mi folosi darurile și spre vindecarea altora. 

 

***

Monika a renunțat la o carieră de peste 45 în mediul de afaceri pentru a se dedica 100% pasiunilor ei. Din 2018 este coach acreditat SolutionSurfers Romania, iar în viitorul apropiat își propune să obțină și acreditarea internațională. Este unul dintre cei doi fondatori Wayra Astrae, efectuând în cadrul centrului terapii și ritualuri șamanice, astrograme experiențiale și sesiuni de coaching. 

  • Facebook - Black Circle
  • Instagram - Black Circle